Cum văd eu poezia: o mulţime de straturi (vectori) şi operatori care lucrează cu straturile (elemente care realizează anumite legături între straturi).
Prin dimensiunea unei poezii înţeleg numărul de straturi pe care le evidenţiez.
Dimensiunea unei poezii nu este un criteriu valoric, ci unul cantitativ.
Nu există o relaţie de ordine între straturi (în sensul că unul ar fi mai important decît altul în vederea valorizării textului poetic)
Principalele straturi sunt:
- limbajul (abilitatea de a folosi resursele vocabularului)
- tehnica (include topica - ordinea cuvintelor în structura textului, potenţialul de expresivitate care rezultă de aici şi prozodia - ştiinţa construrii textului, tăierea versurilor, aşezare în strofe, dar şi ritmul, rime interioare dacă există, etc)
- expresivitatea (sau bogăţia conotativă a elementelor textului; figuri de stil, diverse procedee stilistice, forţa imaginilor create şi includ aici imaginaţia - produsul unor reprezentări si idei create de autor)
- tensiunea (ştiinţa ordonării diferitelor grade de intensitate a mesajului textului)
- vocea (cum poate fi conturat un narator coerent şi vizibil în text sau într-un ansamblu de texte)
- autenticitatea (tot ce nu e fals, fabricat)
- originalitatea sau individualitatea (elementele de contribuţie personală în poezie)
(a, şi da: voi scrie mai mult despre poezia ultimilor ani)
p.s. am subordonat topica şi prozodia unui strat mai general care cuprinde şi alte elemente de constructie a textului, şi anume tehnica literară. În acelaşi timp imaginaţia intră prea mult în sfera expresivităţii şi s-ar putea să o includ acolo.
p.p.s. în multe momente mi s-a părut că tensiunea poate fi privită foarte bine(sau mai bine) ca operator, pentru că îi sunt subordonate de multe ori limbajul, tehnica, şi expresivitatea, prin urmare creează legături între straturi sau reprezintă în sine un scop al acestor legături.
